Pianina a fost acordata de un domn recomandat de academie. Peste cateva luni, cand am ajuns la capitolul credits am intrebat in stanga si in dreapta, dar se pare ca nimeni nu stie cum il cheama. De unde si formularea “the mysterious piano tuner” de la credits.
Repetitia generala a fost extrem de obositoare, a fost un fel de soundcheck foarte lung in care Victor, ajutat de cei doi tehnici, Cornel Ciuleanu si Alex Mistretu, incerca sa echilibreze cat se poate de bine sunetul pentru inregistrare, dar si pentru sala. A fost nevoit sa schimbe de mai multe ori aranjamentul pe scena, a indepartat coardele de percutie, a intors pianina si a mutat de nenumarate ori microfoanele. In cele din urma a inclinat balanta spre inregistrare si a lasat sunetul destul de jos in sala, inclusiv in monitoarele noastre. Cele mai mari probleme au fost cu coardele, care vroiau sa aiba reper vocea mea si isi dadusera monitorul destul de tare, astfel incat microfoanele lor ma captau si pe mine, cu contrabasul care se auzea destul de incet si microfonul lui capta foarte tare toba mare (plus ca Jacob se tot batzaia creind un efect gen Singing in the Rain cand se filmeaza prima scena cu sunet), iar cea mai mare problema a fost ca nu am avut plexiglas sa inconjuram toba, iar Cristi dadea cat de incet putea el si tot era cat casa. In plus, Cristi era foarte haotic, facuse rost de instrumentele de percutie cu cateva zile in urma si inca nu stia ce o sa foloseasca unde, se tot plimba intre cajon, congas, darbuka si tobe. Si-a pus pana la urma conga-urile in stanga tobelor, ca sa le aiba mai la indemana. La sfarsitul zilei eram terminati de oboseala si de stress.
A doua zi de dimineata a aparut si echipa de filmare cu tot calabalacul. Au instalat camerele, au umblat la luminile din sala si au pus niste neoane in spatele publicului ca sa creeze contre-jour. Macaraua era demontata, asa ca a fost destul de usor de transportat in podul bastionului. Andrei Baltaretu, omul cu care de atunci incoace am filmat doua clipuri, dadea indicatii in stanga si in dreapta, facea fel si fel de probe si se mai suia pe scara sa schimbe mai stiu eu ce reflector. Cel mai tare operator a fost Jeli, prieten bun al trupei, care nu facea parte din echipa lui Andrei, dar incerca sa ajute. De ce a fost cel mai tare? Pentru ca a platit din buzunar inchirierea camerei cu care a filmat si la montaj i-au intrat doar cateva cadre. Partea buna insa este ca a filmat ca nebunul tot ce s-a intamplat inainte de concert. De unde si making of-ul de pe dvd.
Cu forte semi-proaspete, am mai facut o repetitie de vreo 2 ore ca sa ne asiguram ca totul functioneaza si sa mai eliminam tracul. A venit si Paula, care avea un abces destul de nasol, astfel incat plangea cand ii venea sa rada. A venit si Szabi ca sa repetam cele doua piese cu el. Andries venise cu o zi inainte, asa ca era foarte relaxat (la repetitii), se obisnuise cu locul si cu atmosfera.
Episoade precedente:
Episodul 1
Episodul 2
Citeste in continuare:
Episodul 4
fascinant, pe bune.