The Alchemist
Sau Alpinistul, cum i se mai spune.
Pe Victor Panfilov, omul care e in spatele tuturor produselor byron, si care este pentru mine un adevarat alchimist, am vrut sa-l fac parte dintr-un manuscris medieval, asa ca am studiat la inluminuri pina mi-a venit acru. De la proportiile gresite pina la perspectiva naiva si genul de contururi nenaturale si motive florale omniprezente.
A Poem Without an End
Pe asta am stiut-o din secunda 2. O panglica Mobius cu o singura fata pe care sa curga textul, fara inceput si fara sfirsit. Un fel de carnetel de amintiri, un scrapbook. Lucruri din trecut care ar trebui sa stea acolo, presate intre foi, intr-o fotografie ingalbenita, dar care uneori ies din pagina si se coloreaza din nou, aici, acum.
Diggin’ a Hole
O vad ca pe un joc. O joaca de-a soldatii, de-a petrolul, o joaca de-a destinul mondial. Nu e indreptata impotriva unei singure natiuni sau unui singur om, desi “ei” sint exemplul cel mai la indemina. Nu sint antiamerican, sa fim bine intelesi. Sint(em) anti-stapinii razboiului, ca tot se vorbea de Dylan. O piesa vesela cu mesaj… mai putin vesel.
Cred ca a trecut prea mult timp de la cintecele de protest anti-Vietnam. Protestul in muzica e acum fie inexistent, fie indreptat in cu totul alte directii. Inversunarea lui Dylan si a lui Sinead nu se mai prea regaseste la noua generatie, iar cei vechi s-au saturat sa mai lupte. Poate s-au convins ca e derizoriu ?
Partea asta este pentru voi, cei care aveti albumul. Deschideti la pagina 2. O sa incepem cu …
Discul
Am mintit cind am spus ca nu aveam nici o idee: am vrut dintotdeauna un cd patrat. Toate sint rotunde, vreau unul altfel ! Desigur, nu puteam decit sa-l fac sa para patrat, si am mers pe grafica omului vitruvian inscris in cercul si patratul tangente – cercul este conturul discului, patratul negru continuat pe coperta este ce vezi de fapt prima oara (asta daca cel care a montat discul in fabrica l-a pus corect, multe erau rotite la 180), alaturi de simbolul byron, ochiul stilizat. O faza draguta a fost aici ca initial exista si mentiunea ”byron – a kind of alchemy”, scrise jos cu alb si cu corp foarte mic de litera pe circumferinta discului, asa cum e scris textul de copyright. Am reusit sa uit sa il adaug in versiunea finala, asa ca avem un disc complet criptic, si e mult mai bine asa.
Cam asa ar fi trebuit sa arate:
Cdul nu are tavita, ci doar un mic nasturas de prindere tocmai pentru ca patratul negru sa fie cit mai clar si pacaleala cit mai mare. Aici am avut emotii, pentru ca nasturasul este pus manual, si daca nu e pus perfect unde trebuie se duce dracului efectul respectiv.
Roman foileton.
Sigur, arta nu se explica. Ar fi si pacat, ea trebuie sa traiasca in fiecare spectator. Si oricum nu ai cum sa o explici: poate ca un cintec nu vorbeste despre ceea ce crede autorul sau, poate ca o imagine trezeste alte stari decit cele pe care le-a vrut graficianul. Arta e vie si schimbatoare, si poti s-o observi, sa-i urmaresti drumul, dar in nici un caz s-o explici. Eu cred ca intr-o oarecare masura, arta isi precede propriul creator, el fiind mai mult un catalizator, un datator de forma mai mult sau mai putin abil, usa prin care toate ideile si cintecele si imaginile nerostite inca trec din lumea lor in lumea noastra. Noi nu le inventam, ci doar le descoperim.
Iubim povestile.
Sint convins ca ati vrea sa stiti mai multe despre cea din spatele fiecarui tablou. Interpretarile fiecaruia dintre voi sint cele care trebuie sa primeze – eu va voi dezvalui doar viziunea mea. Poate ca faptul ca foarte putini au comentat grafica la modul general si absolut nimeni nu a detaliat e un lucru bun: fiecare a inteles ce era de inteles.
Luati-va cafeaua: va invit intr-o calatorie prin mine.
