Pianina a fost acordata de un domn recomandat de academie. Peste cateva luni, cand am ajuns la capitolul credits am intrebat in stanga si in dreapta, dar se pare ca nimeni nu stie cum il cheama. De unde si formularea “the mysterious piano tuner” de la credits.
Repetitiile au durat doua luni aproape zilnic, am rescris majoritatea pieselor (spun rescris in loc de re-orchestrat pentru ca in anumite cazuri am schimbat si armoniile, liniile melodice si structura) si am inceput sa ne interesam de unde putem imprumuta anumite instrumente, cum ar fi banjo-ul, percutiile, pianul sau contrabasul. Am scris partituri pentru un cvartet de coarde si am hotarat sa lucram cu aceiasi oameni cu care colaborasem pentru Forbidden Drama. Ei intre timp se mai schimbasera si in locul lui Iustin venise Alexa. (more…)
La inceput a fost ideea. O idee care ma obseda de cativa ani. Trupele prin care treceam se eschivau cu usurinta in fata unui efort atat de mare pentru o chestie atat de mica si tot timpul se gaseau motive pentru a face numai pe jumatate un concert acustic. Vazusem nenumarate unplugged-uri, incepand cu celebrul Nirvana, trecand prin Annie Lennox, Pearl Jam, Eric Clapton, The Cure, Alice in Chains, Bjork si terminand cu mai recentul Korn. Ideea de unplugged ma fascina – sa prezinti un material muzical conceput pentru instrumente electrice intr-o haina acustica, mai intima si cu alte valente de exprimare.
Intr-o lume dominata de Hollywood, de efecte speciale si vedete umflate cu pompa, am sa-mi permit sa va recomand un adorabil film rusesc, despre Rusia, cu rusi (si cativa americani, dar asta mai mult de dragul comparatiei). Un film haios si in acelasi timp dramatic, plin de viata si un pic romantios, exagerand pe alocuri, dar numai de dragul feelingului. Eu insumi nu mi-am dat seama cand au trecut cele 3 ore, nu m-a lasat sa ma plictisesc o clipa.
dan
O chitara dezacordata, o muzicuta isterica si o voce dogita. Ingredientele perfecte pentru saltul spre cosul de gunoi. Si totusi. Un mare feeling si versuri superbe. Un album fara de care muzica ar fi fost cu totul altceva.
In ’63 trupele de rock’n’roll cantau piesulici pentru pustani si mai ales pustoaice in care dragostea era singurul element constitutiv, iar lumea era roza si inocenta. Versurile erau tampe si oricum nu prea contau. Si brusc apare evreul asta nenorocit vorbind coerent despre razboi si nedreptate. Si despre dragoste, dar la un cu totul alt nivel. “Freewheelin’ Bob Dylan” a schimbat viziunea lirica a intregii lumi muzicale de dupa el. Daca nu ar fi existat, Pink Floyd-ul ar fi cantat probabil numai blues, iar ultimul album Muse s-ar fi numit The Romance.
Daca nu l-ati ascultat pana acum, nu-i bai, nu e niciodata prea tarziu. Dar trebuie. Lasand chiar la o parte ideea ca e o bucatica de istorie.
dan
