byron Music » Dan

Nick Hornby – Juliet, naked

6fingers — Mon, 05 Jul 2010 20:59:55 +0000

Mai am un capitol si o termin. Dar nu vreau sa o termin azi. E prea buna. Nu va povestesc nimic, v-as strica placerea. Dar merita din plin, jur.

Inside the Acoustic Drama ep. 5

6fingers — Fri, 16 Apr 2010 08:45:25 +0000

Cheful de dupa a fost haotic, in podul Teatrului 74 era o aglomeratie beata care se deda la jam session-uri interminabile. Parea ca totul luase sfarsit, asa cum si cititorii acestui mic serial poate au crezut ca s-a terminat odata cu concertul. In realitate facusem abia primul pas.
Mixajul si masteringul au fost facute de Victor de-a lungul verii. Ambitia sonora era sa nu re-inregistram absolut nimic in studio. Si n-am facut-o. Am preferat sa scoatem piesele care nu iesisera asa cum ne dorisem.

Tot Victor, ajutat de Cornel Ciuleanu, un mai vechi colaborator, s-a ocupat si de montaj. Din cand in cand ne chema sa vedem sau sa auzim cate un fragmentel, iar la sfarsit ne-a dat tot concertul si ne-a rugat sa scriem critica si sa i-o prezentam. Nu imi aduc aminte cate variante am vazut, stiu doar ca se lucra intens, se tot schimbau chestii si parea ca nu vom fi niciodata multumiti. Iar atunci cand oboseam sa fim nemultumiti si ziceam ca e ok numai ca sa terminam odata, se trezea Victor ca ceva nu e bine si trebuie schimbat totul radical. Bineinteles ca materialul final nu e unul perfect, insa tinand cont ca e facut cap coada pe barba noastra e mai mult decat satisfacator.
Intre timp 6fingers se apucase de prima lui grafica pentru byron (in realitate lui ii apartinea si logo-ul pe care l-am folosit pana la aparitia primului album). De mentionat ca roata respectiva contine cu exactitate instrumentele pe care le-am folosit in acest concert, nimic in plus, nimic in minus. Iar pe mijocul fetei de toba apare pentru prima oara simbolul byron.
In paralel, Codrut alerga dupa posibili sponsori si parteneri. MTV-ul s-a aratat interesat de material si dupa o gramada de negocieri am batut palma pentru doua difuzari la ore de maxima audienta inainte de lansarea dvd-ului. Din pacate, MTV-ul mama nu si-a dat acordul pentru folosirea brandului MTV Unplugged (ceea ce ar fi inlaturat si titlul Acoustic Drama), asa ca reprezentantii de aici au venit cu ideea sa folosim MTV recommends. Un fel de Adibas, dar bun si ala. Original.
Tot MTV-ul ne-a interzis sa lucram cu alt trust de presa pentru lansare si ne-a prezentat un pachet de promovare pe care noi neavand incotro l-am acceptat iar ei nu l-au respectat. Drept urmare am avut mari probleme cu promovarea lansarii – in afara de prezenta pe MTV aceasta era inexistenta. Cineva trebuia sa ne aduca aminte unde traim ca sa coboram cu picioarele pe pamant.
Kompas Events, firma cu care am colaborat pentru concertul de lansare, inchiriase deja sala de la Palatul Copiilor, in oras incepusera sa apara afisele, iar noi aveam discutii aprinse despre posibilitatea amanarii pana in decembrie sau, si mai rau, pana in primavara.
Si, pentru ca nu era destul, Matesan ne-a anuntat ca dupa lansare paraseste trupa. L-am inteles, asa cum as intelege pe oricine. Nu e prea roza viata asta de artist original. Cel putin nu aici, nu acum.
Si iarasi, pentru ca nu era destul, Jacob devenea pe zi ce trece mai nevrotic si incepuse sa sa ameninte ca pleaca acasa, in Sacramento.
Cu toate astea trebuia sa ne pregatim pentru marele concert si sa facem tot posibilul sa ne pastram calmul ca sa putem lucra. Asa ca ne-am apucat de repetat in sala lui Ati de Chile, percutionistul cu care hotarasem sa colaboram pentru eveniment.
La inceputul lui octombrie am mers impreuna cu Victor, Codrut si oamenii de la Kompas la Palatul Copiilor ca sa stabilim detalii legate de sunet, lumini, scenografie. Nu mai stiu cine (Codrut probabil) a venit cu ideea sa facem o intrare mai speciala: cvartetul sa fie asezat sub scena pe un lift care sa se ridice in timp ce canta introducerea. Bineinteles, prima mea observatie a fost ca nu exista o introducere. “N-are nimic, scrii tu ceva acolo”. Cam ce asa? O uvertura? Un balet?
Observatia lui Victor a fost ca o sa fie dificil cu microfoanele, cablurile or sa fie in pericol sa se agate in margini, etc. Pana la urma am zis ca or sa aiba grija tehnicienii de scena sa tina cablurile in timp ce se ridica liftul (de parca n-ar fi avut destule de facut).
S-a pus si problema luminilor, care urmau sa fie simple, atmosferice. Ne lipsea insa inca un om care sa manuiasca followspot-ul. Sarcina pe care i-am dat-o lui Tiberiu Nedelcu, prieten al meu de-o viata. Tibi nu mai facuse niciodata lumini, dar se pare ca i-a cam placut – in momentul de fata e parte din echipa byron cu specializarea lumini si umbre.
Eu urma sa scriu introducerea si nu aveam nici o idee. Dar am inceput sa-mi imaginez toata scena si atmosfera si, peste cateva zile, aflandu-ma in metrou in drum spre repetitie, mi-a venit ideea temei. Am coborat imediat si am inregistrat-o pe telefon. Ajuns acasa, seara tarziu, am inceput sa scriu introducerea, bazata pe tema din metrou. Pana dimineata era gata. Am tras partiturile la imprimanta si le-am pasat oamenilor din cvartet.
Cu un weekend inainte de lansare a fost prima difuzare la MTV. Ne-am adunat cu mic cu mare la Blu’zz si am urmarit-o proiectata. Ca la meci. Un moment de relax dupa multe luni de tensiune. Ce bine. Senx tu ol za pipal.

De vazut

6fingers — Thu, 08 Apr 2010 08:06:58 +0000

Am primit saptamana trecuta de la niste prieteni (care tocmai se intorsesera de la Paris, unde il vazusera pe nea Petrica dixtrandu-se cu orchestra din Scratch My Back mrrrr) dvd-ul celor de la Elbow numit The Seldom Seen Kid Live. Un concertutz amarat tinut impreuna cu orchestra si corul BBC-ului intr-o sala din complexul Abbey Road Studios. Se canta albumul cu pricina (castigator de Mercury Prize) cap coada si nimic mai mult. Relaxat, convingator, superb, un concert cum n-am vazut de muuulta vreme.

Dan

P.S. Serialul cu Acoustic Drama revine in curand.

Amintiri din liceu

6fingers — Tue, 02 Feb 2010 18:36:03 +0000

Am trecut saptamana trecuta pe la Carturesti fara nici un scop precis si am dat peste un album care mi-a marcat ultima perioada din liceu. Aveam si tricou cu coperta:)) L-am cumparat, normal, dar fiind ocupat cu repetitiile pentru concertul de la Clubul Taranului n-am avut timp sa-l reascult si chiar am uitat complet ca il am. Azi mi-a cazut privirea intamplator pe coperta si am zis ca merita o incercare. Si vai de capul meu. Anul trecut i-am vazut in concert si am fost pe spate, dar asa reactie n-am avut. Am inceput sa topai prin casa si l-am ascultat de vreo 3 ori la rand. E inca proaspat. Si e din 95.

Ladiieeeees aaaand Gentleeemeeeeen, King for a day, fool for a lifetime is in the house!

dan

Inside the Acoustic Drama ep.4

6fingers — Fri, 29 Jan 2010 12:30:43 +0000

Codrut s-a dus cu 5 minute inainte sa roage publicul sa-si inchida telefoanele mobile si sa incerce sa se manifeste cat mai putin in timpul pieselor, ca sa putem capta sunetul cat mai fara purici. Apoi, in sfarsit a inceput.

Fake Life si Forbidden Drama au fost ca pe album, una dupa alta. Pe DVD intre ele apare Crossroads, la sugestia lui Victor. Asta pentru ca trebuia detensionata un pic atmosfera dupa un Fake Life foarte dark si foarte lung. La Crossroads n-am fost multumiti de prima dubla si am incercat alte cateva, numai ca nu stiu cum faceam si ma tot poticneam in cate un cuvant si intrerupeam filmarea. Pana la urma ne-am declarat in unanimitate multumiti de prima varianta. Culmea e ca nu imi aduc aminte de ce nu ne-a placut initial.

Am tras doua duble si pentru Watercolor, pentru ca Paula era foarte incordata si se cam simtea. La Rad Cand Imi Vine Sa Plang am uitat ca stabilisem si o parte de solo pentru flaut. N-am tras o alta versiune pentru ca improvizatia vocala a Paulei (care se prinsese ca am uitat) ne lasase cu gurile cascate.

Dupa Losing Control am cantat prima piesa noua (pe vremea aceea era noua), Peaceful Mind. Jake a cantat la mandolina, dupa ce mai devreme se jucase cu banjo-ul si se plimbase intre bas acustic si contrabas. Pe un fragmentel (nu spui care) a gresit grav armonia, dar in cele din urma am zis ca ar fi pacat sa nu lasam piesa pe DVD, mai ales ca mai scosesem cateva destul de importante.

A doua piesa noua a fost Sirens. A treia ar fi trebuit sa fie Blinded by Sunshine, care nu a intrat pe DVD dintr-un motiv foarte bun, desi foarte romanesc – la mijlocul piesei este un duel intre chitara si bas; ei bine, nu stiu ce au pazit domnii operatori, dar atunci cand era randul chitarii filmau numai basul si invers. O alta piesa abandonata inca de la mixaj este Essential Piece, motivul fiind cvartetul fals de pe introducere.

Pentru On the road a trebuit sa modific partitura de coarde folosita in studio, care era scrisa pentru cvintet. Am atasat la noua versiune si interventia oboiului de pe album.

Momentul Andries ne-a relaxat de-a binelea, se pare insa ca nu si pe dansul. Am vazut live mana tremuranda pe chitara la Cea Mai Frumoasa Zi si ma asteptam din clipa in clipa sa si greseasca, dar asta nu prea se intampla la casele mari si nu s-a intamplat nici atunci. Far away in romana a fost surpriza dansului pentru acest concert. Ne-a prezentat-o cu o luna inainte la repetitii si am ras copios cand ne-am dat seama ce piesa e de fapt. Pe cand lucra la grafica, 6fingers ne-a intrebat daca suntem de acord sa puna versurile in interiorul copertii, Departe fiind chestia inedita a DVD-ului. Dupa cum se vede nu am fost de acord.

Dupa Blow Up My Tears am cantat obisnuita No Man’s Land, numai ca eram deja atat de obositi incat a iesit prost. Poate ar fi fost o idee buna sa facem o pauza si sa o reluam, dar in momentul acela gandeam complet diferit. Terminasem in sfarsit concertul, dar Jake insista sa cant si Toast Proposal. Majoritatea prietenilor deveniti public se retrasesera in barul de jos, sus ramasesera numai cativa. Am urcat in pod si mi-am luat chitara. Poate nu era o idee rea pentru credits. Nu o cantasem de multisor si am cam sfeclit versurile, dar am lasat-o asa, ca dovada de live.

Lu canta la Clubul Taranului

6fingers — Sat, 23 Jan 2010 10:30:50 +0000

Azi de la 10 seara, Lu canta impreuna cu Sorin Romanescu la Clubul Taranului. O sa ma bag si eu la vreo doua piese.

dan

Inside the Acoustic Drama ep.3

6fingers — Fri, 22 Jan 2010 14:15:59 +0000

Pianina a fost acordata de un domn recomandat de academie. Peste cateva luni, cand am ajuns la capitolul credits am intrebat in stanga si in dreapta, dar se pare ca nimeni nu stie cum il cheama. De unde si formularea “the mysterious piano tuner” de la credits.

Repetitia generala a fost extrem de obositoare, a fost un fel de soundcheck foarte lung in care Victor, ajutat de cei doi tehnici, Cornel Ciuleanu si Alex Mistretu, incerca sa echilibreze cat se poate de bine sunetul pentru inregistrare, dar si pentru sala. A fost nevoit sa schimbe de mai multe ori aranjamentul pe scena, a indepartat coardele de percutie, a intors pianina si a mutat de nenumarate ori microfoanele. In cele din urma a inclinat balanta spre inregistrare si a lasat sunetul destul de jos in sala, inclusiv in monitoarele noastre. Cele mai mari probleme au fost cu coardele, care vroiau sa aiba reper vocea mea si isi dadusera monitorul destul de tare, astfel incat microfoanele lor ma captau si pe mine, cu contrabasul care se auzea destul de incet si microfonul lui capta foarte tare toba mare (plus ca Jacob se tot batzaia creind un efect gen Singing in the Rain cand se filmeaza prima scena cu sunet), iar cea mai mare problema a fost ca nu am avut plexiglas sa inconjuram toba, iar Cristi dadea cat de incet putea el si tot era cat casa. In plus, Cristi era foarte haotic, facuse rost de instrumentele de percutie cu cateva zile in urma si inca nu stia ce o sa foloseasca unde, se tot plimba intre cajon, congas, darbuka si tobe. Si-a pus pana la urma conga-urile in stanga tobelor, ca sa le aiba mai la indemana. La sfarsitul zilei eram terminati de oboseala si de stress.

A doua zi de dimineata a aparut si echipa de filmare cu tot calabalacul. Au instalat camerele, au umblat la luminile din sala si au pus niste neoane in spatele publicului ca sa creeze contre-jour. Macaraua era demontata, asa ca a fost destul de usor de transportat in podul bastionului. Andrei Baltaretu, omul cu care de atunci incoace am filmat doua clipuri, dadea indicatii in stanga si in dreapta, facea fel si fel de probe si se mai suia pe scara sa schimbe mai stiu eu ce reflector. Cel mai tare operator a fost Jeli, prieten bun al trupei, care nu facea parte din echipa lui Andrei, dar incerca sa ajute. De ce a fost cel mai tare? Pentru ca a platit din buzunar inchirierea camerei cu care a filmat si la montaj i-au intrat doar cateva cadre. Partea buna insa este ca a filmat ca nebunul tot ce s-a intamplat inainte de concert. De unde si making of-ul de pe dvd.

Cu forte semi-proaspete, am mai facut o repetitie de vreo 2 ore ca sa ne asiguram ca totul functioneaza si sa mai eliminam tracul. A venit si Paula, care avea un abces destul de nasol, astfel incat plangea cand ii venea sa rada. A venit si Szabi ca sa repetam cele doua piese cu el. Andries venise cu o zi inainte, asa ca era foarte relaxat (la repetitii), se obisnuise cu locul si cu atmosfera.

Inside the Acoustic Drama ep.2

6fingers — Wed, 20 Jan 2010 10:17:01 +0000

Repetitiile au durat doua luni aproape zilnic, am rescris majoritatea pieselor (spun rescris in loc de re-orchestrat pentru ca in anumite cazuri am schimbat si armoniile, liniile melodice si structura) si am inceput sa ne interesam de unde putem imprumuta anumite instrumente, cum ar fi banjo-ul, percutiile, pianul sau contrabasul. Am scris partituri pentru un cvartet de coarde si am hotarat sa lucram cu aceiasi oameni cu care colaborasem pentru Forbidden Drama. Ei intre timp se mai schimbasera si in locul lui Iustin venise Alexa.

A trebuit sa alegem piesele din repertoriul invitatilor si, desi nu s-ar parea, a fost destul de complicat. Pentru Andries au fost vreo 5 propuneri si s-a vehiculat la un moment dat ideea sa le cantam pe toate 5, ca erau scurtute. Am zis totusi ca n-ar fi bine sa exageram si am ales una care ne placea si era destul de cunoscuta. Piesa Paulei a fost propunerea ei. A trebuit modificata insa destul de drastic pentru a se incadra in film.

Dupa ce ne-a anuntat Oleg ca nu poate veni a trebuit sa cautam o alta echipa, am consultat devize estimative ale mai multor firme si in cele din urma am ales echipa lui Andrei Baltaretu, care parea cea mai potrivita sa faca fata productiei si se incadra si in buget.Am programat unplugged-ul pe 3 aprilie pentru ca in Bucuresti era Summit-ul NATO si majoritatea oamenilor implicati erau liberi si mai mult ca sigur ca nu vroiau sa petreaca saptamana in casa. Ca sa nu avem parte de buluceala la filmari, nu am anuntat concertul, dar am vorbit cu prietenii din Bucuresti care puteau fi interesati sa participe si in cele din urma s-a adunat o mica gasca dispusa sa ne urmeze la Tg. Mures pe post de public. Restul de scaune urmau sa fie ocupate de prietenii teatrului. Si ca sa nu fie cu suparare am programat un concert electric in acelasi loc pe 4 aprilie deschis pentru public.

Pe 1 aprilie am plecat spre Tg. Mures, pentru a nu fi obositi de pe drum la repetitia generala si pentru a evita aglomeratia de la iesirea din Bucuresti cauzata de Summit. A doua zi am petrecut nu mai putin de 14 ore pentru aranjamentul pe scena, soundcheck si repetitie generala. Am imprumutat o pianina de la Academia de Muzica – a fost haios, ca vroiau sa ne dea o ruina, dar i-a convins Codrut ca prin minune sa ne dea o Yamaha care zacea pe un hol (a trebuit sa si semneze o hartie cum ca e responsabil pentru eventualele daune). Pe drumul de intoarcere la teatru eram in duba de marfa in spate vreo patru insi ca sa tinem de ea sa nu se izbeasca de pereti, si asa, pe intuneric, am inceput sa si cantam. Romantic de-a dreptul. La teatru alte discutii – nu stiam daca o sa tina podeaua o greutate de proportiile alea (bastionul fiind dupa cum spuneam mai devreme medieval, avand deci o structura de barne din lemn), mai ales ca a doua zi urma sa se aduca si macaraua, care mai cantarea inca 400 kg. Andries, cu umorul specific dumnealui, ne-a prevenit ca n-o sa tina scara, ca-i de lemn, iar daca o sa tina, sigur n-o sa tina pasarela, iar daca nici pasarela nu cedeaza o sa se rupa a doua scara, care e si mai fragila, si hai sa zicem prin absurd ca tine si asta, podeaua de sus e subreda, o sa cedeze cat ai zice peste, iar daca trecem de toate astea si nu se rupe nimic a doua zi oricum soseste si macaraua si atunci sigur o sa se rupa toate podelele si o sa ne trezim cu totii la subsol. In cele din urma am hotarat sa riscam mai degraba decat sa plecam acasa (daca nu reuseam sa avem absolut totul acustic, nu aveam de gand sa cantam o nota), asa ca ne-am angajat intr-o munca de hamali, pe scarile inguste, incurcandu-ne de multe ori intre noi, impiedicandu-ne, trecand cat de repede se poate pe pasarela care parea si mai firava ca podul. Se pare insa ca acei constructori din evul mediu isi stiau bine meseria – chiar daca in timpul concertului simteam vibratii alarmante in podea de fiecare data cand macaraua aluneca pe sine structura s-a dovedit a fi foarte stabila.

Inside the Acoustic Drama ep.1

6fingers — Tue, 19 Jan 2010 15:02:40 +0000

La inceput a fost ideea. O idee care ma obseda de cativa ani. Trupele prin care treceam se eschivau cu usurinta in fata unui efort atat de mare pentru o chestie atat de mica si tot timpul se gaseau motive pentru a face numai pe jumatate un concert acustic. Vazusem nenumarate unplugged-uri, incepand cu celebrul Nirvana, trecand prin Annie Lennox, Pearl Jam, Eric Clapton, The Cure, Alice in Chains, Bjork si terminand cu mai recentul Korn. Ideea de unplugged ma fascina – sa prezinti un material muzical conceput pentru instrumente electrice intr-o haina acustica, mai intima si cu alte valente de exprimare.

Ideea a inceput mai in gluma mai in serios sa fie analizata la o masa din Clubul Taranului, masa la care prezenti mai erau Codrut Dumitrescu, Victor Panfilov si Oleg Mutu. Primul subiect a fost, cum era si normal, spatiul de desfasurare. S-au propus pe rand diverse sali cu prestanta mai mare sau mai mica – Opera Nationala, Sala Arcub,Teatrul National, Palatul Copiilor, ba chiar un castel de undeva din provincie unde Oleg filmase o reclama. Victor a pus in cele din urma punctul pe i si ne-a amintit de Teatru 74, un spatiu micut aflat in podul unui bastion medieval din Tg.Mures unde cantasem in timpul Forbidden Tour-ului. Am fost imediat de acord, locul cu pricina era foarte intim si extrem de prietenos, iar in timpul turneului acolo ne simtisem intr-adevar minunat. Oleg a spus ca in principiu il va filma cu echipa lui, lucru care nu s-a intamplat in cele din urma din cauza programului extrem de incarcat cu cinematografia, dar ne-a facut sa luam mult mai in serios lucrurile decat pana atunci. In zilele urmatoare am inceput sa ne gandim serios la strategie, am programat repetitii, Codrut a vorbit cu oamenii de la Teatru 74, care au fost foarte entuziasmati de idee, am primit apoi o schita a teatrului pe baza careia Victor a inceput sa calculeze necesarul de echipament.

A aparut ideea cu invitatii, care initial trebuiau sa fie trei, fiecare pe cate un act, fiecare cantand o piesa proprie si o piesa byron. Numai ca pe cine sa invitam? Am facut o mica sedinta in care am incercat sa definim caracteristicile invitatului. Una la mana trebuia sa ne placa. A doua la mana trebuia sa fie destul de cunoscut incat sa merite efortul. A treia la mana trebuia sa se potriveasca dar sa fie altfel, sa aiba ceva ce noi nu aveam.

Alexandru Andries ne place, e cunoscut, are ceva ce noi nu o sa avem niciodata si e cumva din film. Fiind prieten cu 6fingers de ceva ani, a fost destul de usor de ajuns la dumnealui, in ciuda faptului ca se incapataneaza sa nu aiba telefon.

Paula Seling ne place, e cunoscuta, are o voce pe care noi sigur nu o vom avea niciodata si e cumva din film, desi la televizor se vede altceva. Paula a urmat cursurile Scolii Populare de Arta din Baia Mare, unde pe vremea aceea preda doamna profesoara Matesan. Profesoara care are un plod zvapaiat care canta cu noi.

Al treilea invitat ne placea, era destul de cunoscut si era din film, numai ca nu a putut sa-si ia liber in ziua aceea.

The Barber Of Siberia

6fingers — Sat, 09 Jan 2010 12:42:27 +0000

Intr-o lume dominata de Hollywood, de efecte speciale si vedete umflate cu pompa, am sa-mi permit sa va recomand un adorabil film rusesc, despre Rusia, cu rusi (si cativa americani, dar asta mai mult de dragul comparatiei). Un film haios si in acelasi timp dramatic, plin de viata si un pic romantios, exagerand pe alocuri, dar numai de dragul feelingului. Eu insumi nu mi-am dat seama cand au trecut cele 3 ore, nu m-a lasat sa ma plictisesc o clipa.

dan