Restul e aici (primele 5 albume)

====================================================

Si acum pe larg si incoerent, pentru ca, nu-i asa, cum as fi putut sa ma abtin ?

- Toscana nu e in Spania.
- e scumpa, dar nu ca Elvetia. In mid-season te descurci. High seasonul e oricum ingrozitor pentru ca sint milioane de turisti peste tot – de gustibus, eu nu suport aglomeratia. Am fost in mid-season si deja era insuportabil in Florenta – coada la Uffizi era de 3 ore (sau deloc la 3x pretul – au si ei smecherii lor), celei de la Dom nici nu-i vedeam capatul, la David nici n-am indraznit sa ma gindesc in conditiile astea.

- Florenta nu e chiar bijuteria la care ma asteptam, dar Milano e de-a dreptul oribil cu exceptia zonei Domului si castelului Sforza, sa zicem. Au terminat de curatat fatada domului din Milano, si e aproape orbitor. Impresionant, banuiesc ca n-au inlocuit nimic, doar au curatat marmura. Stiu ca a stat ani de zile ascunsa sub schele. Acum doar turla mai e acoperita.

- San Gimignano, orasul turnurilor. Astia la 1200 faceau turnuri care inca stau in picioare azi. Torre Grossa – cel mai inalt din ele – 53 m – poate fi urcat cu 5 euro. Ma intreb ce faceam noi la 1200. Sau mai bine nu.

Daca ai de vazut o singura chestie in Toscana, aia e San Gimignano. Aici aveti o panorama din virful turnului – trageti cu mouseul si e ca in Assassin’s Creed, doar ca mai usor cu leap of faithul.

- Monteriggioni, un sat inconjurat de unele cele mai bine pastrate ziduri medievale – fanii Assassin’s Creed 2 vor fi surprinsi sa afle ca Monteriggioni actual nu seamana deloc cu cel din joc. Si, surprinzator, e si mai mic in realitate. In general e extraordinar sa te plimbi pe strazile pe care le-ai explorat deja in joc – San Gimignano si Florenta sint relativ corecte.

- Montalcino/Montepulciano pe virfuri de deal – la ei mai toate satuletele/orasele sint pe virfuri – la noi mi se pare ca majoritatea sint cit mai ascunse, pe vai. Probabil noi am mincat mai multa bataie de-a lungul istoriei si stam mai pititi, preventiv. Practic nu exista deal mai rasarit fara o constructie pe virf – biserici, castele, sate, vile, ceva.

- Chianti e o zona si un vin, dar Brunello di Montalcino mi se pare mult mai bun, si in general unul din cele mai bune vinuri pe care le-am gustat vreodata. Si am cam gustat. In general, vinul e excelent si scumpicel, dar tot mai ieftin decit la noi. Mai ieftin decit acelasi vin la noi, sa ne intelegem ! Chiar azi am vazut un Brunello in Real la 190RON. Un Brunello bun (bine, “bun” e relativ – bun pt mine, snobilor!) e vreo 30 euro sticla in magazin. Sint si mai ieftine, si (mult) mai scumpe.

- turnul din Pisa e MULT mai inclinat si mai inalt decit il crezi inainte sa-l vezi (nu am apreciat deloc 14 euro urcarea in el) iar piata e plina de legiuni de asiatici pozindu-se in falsa perspectiva impingind turnul inapoi. Original. In rest, in Pisa nu e aproape nimic de vazut.
– 1 din 2 ospatari e roman, absolut toti cei cu care am vorbit din Moldova – Vaslui Iasi Suceava. Surprinzator, multi nu prea mai stiu bine romaneste (comunitatea ro e mare dar nu se intilnesc intre ei, se pare) dar toti vor sa afle “cum mai e in tara”. In locul unde am mincat cea mai buna mincare italieneasca bucatarii erau romani. Mi se parea mie ciudata pizza cu topping de sarmale…
Nu am prea auzit romaneste pe strada. Poate se feresc. Doar un albanez jovial mi-a explicat ca are multi prieteni romani si mi-a demonstrat ca stie sa injure foarte corect.
- am mincat excelent in general, dar ne-am cam ferit de zonele turistice, unde se stie ca e scump si congelat. Pizza a fost asa si-asa cu citeva exceptii – intr-o circiuma dintr-un satuc nenorocit unde nu cred ca intra vreun turist vreodata (logic, aici se maninca cel mai bine), in urletele insuportabile ale zecilor de copii si parinti locali, mi s-a topit in gura pizza aia cu blat practic transparent. Gata, ma duc sa maninc ca mor cind ma gindesc si-acum.
….
- nicaieri nu m-am simtit privit ciudat pentru ca sint roman, dimpotriva, erau interesati. Destul de multi vorbesc engleza, daca tii neaparat – la spanioli e o aventura sa te faci inteles.
- relativ putini tigani, in general agitind o moneda intr-un pahar de plastic si cersind direct in romaneste, ca ne intelegem ca intre hitalieni, minca-ti-as.

- se arunca si la ei gunoaie din masina, dar pe total parca-i mai curat decit la noi. Nu cu foarte mult.
- autostrazile sint omniprezente (nu voi apuca sigur asta in Romania) si costa cam 9 euro/100 km. Benzina e ceva mai scumpa ca la noi, dar nu mult. Frapant a fost cit de cuminti sint italienii la volan. Nu stiu daca asta e de ieri de azi (sau doar in Nordul dezvoltat), dar povestile cu soferi italieni sint o gluma fata de ce vad zi de zi in Romania. Probabil ca educatia s-a facut cu biciul. Sint mii (nu cred ca exagerez) de camere radar fixe absolut peste tot, si amenzile sint foarte sanatoase. Sa-i vezi ce merg cu 90 pe autostrada cu 3 benzi pe sens goala, mama mama. A, si foarte putine claxoane. Civilizat. Extrem de putini nebuni si foarte multi biciclisti. Autostrazile din munti sint extraordinare – sute de km de viaducte peste vai fara fund alternind cu tuneluri. Cit o fi kilometrul la ei ?

- in circa 2500 km de condus pe-acolo nu am vazut nici o pisica sau ciine calcati (ciini in libertate nu am vazut de nici un fel). In schimb am vazut un porc spinos, ocazie cu care am aflat ca traieste in Italia, si e chiar comun, adus de romani, aia cu a.
- daca inchiriezi masina, ia una cit mai mica – strazile, desi de calitate, sint foarte inguste si sinuoase, absolut toate centrele oraselor sint inchise traficului (cu exceptia localnicilor), parcarea nu e extrem de scumpa (1.2-2 euro/ora), dar se aduna spectaculos, pentru ca nu prea gasesti locuri gratis.
- Frig si ploi diluviene in iunie. Ma asteptam sa ma coc. Sper ca a fost doar un accident. Exact ca la Bucuresti.

- centrele vechi ale oraselor medievale incep sa semene de la un moment incolo. Majoritatea sint in general foarte bine pastrate si probabil ca nu vor aparea curind turnuri de 20 etaje de metal si sticla ca in alte tari latine. Nu vezi nici macar un acoperis de tabla – totul este tigla, uniform. Surprinzatoare este multitudinea lor, fiecare orasel are un centru vechi bine pastrat care merita vazut. Sint sute si sute. Noi avem aproape 2.
- In centrul Montepulciano intr-o piata medievala in care aproape nimic nu-ti dadea anul curent (pina si pe jos erau dale de piatra vechi) un nene cam rupt in fund cinta extrem de misto la o chitara cu corzi de nylon piese vechi pentru aproape nimeni. Chitara suna aproape ca o lauta, iar Scarborough Fair reverberind intre ziduri de 700 ani are un farmec infricosator. Un fel de masina timpului.

- in afara oraselor, decorul toscan e destul de monoton: dealuri nesfirsite si munti, strazi fara linii drepte, sute de rinduri de vii, alei cu chiparosi aliniati cu rigla, ceva paduri si lanuri galbene-galbene Gladiator. Si vilele de rigoare. Vazuta de sus, alternanta lor e extraordinara.
chiparosi chiparosi chiparosi
vii vii vii
repeat.

- italiencele nu sint prea dragute, dar sint extraordinar de ingrijite si elegante. Si ei la fel. Se baga niste bani incredibili in toale si smacuri. Nu stiu ce salarii au, dar la cit costa alea prin vitrine, nici nu vreau sa aflu.
- sint multe locuri faine fara multi turisti. Lucca pare a fi unul. Sau poate am prins noi o seara de epidemie.
- Siena – Piazza del Campo e un magnet turistic ingrozitor. Turnul Torre del Mangia are peste 100m si e unul din cele mai inalte turnuri medievale din lume. N-am reusit sa rezist la coada de urcare – doar cite 15 insi si se urca pe jos.
– Catedrala din Siena e superba, interiorul si mai ales podeaua – un mozaic continuu de marmura. Se pare ca e acoperita mare parte din an, am avut noroc s-o vedem.
– Vinci e un satuc extrem de linistit, mi-a placut teribil. Pustiu si adormit intre vii si maslini. Muzeul lui Leonardo include zeci si zeci de machete ale masinariilor sale, multe dintre ele fiindu-mi complet necunoscute (stiati ca a inventat un ventilator ?) I just love Leonardo. Apropo, in Uffizi sint mai multe lucrari ale lui, intre care Buna-vestire. Iar Venus a lui Botticelli e de foarte mari dimensiuni, nu ma asteptam. In general e frustrant sa vezi ce nivel artistic aveau artistii renascentisti (si nu ma refer doar la maestri). Noi zugraveam Voronetul, ei pictau Mona Lisa. Aici aveti o panorama a lui Vinci, trageti cu mouseul.
– Volterra e orasul alabastrului. Magazine intregi pline ochi cu tot felul de prostii, de la vaze la statui. In general ce se vinde in magazinele de artizanat local e de calitate. E usor de gasit ceva fain sau chiar superb. Bani sa ai. In centru e expusa “cea mai mare sculptura de alabastru din lume” – n-am idee cit e de adevarat, dar e mare – Turnul din Pisa in cele mai mici detalii, vreo 3 m inaltime.
- Colle di Val D’Elsa e orasul cristalului – 15% din cristalul mondial e produs aici. Orasul vechi e pe virful dealului si e accesibil printr-un tunel cu ascensor, lenesul din mine a fost absolut incintat.
- Badia Coltibuono – o abatie izolata intr-un decor sublim, cu un restaurant exceptional si pisici suspendate.

- Castello di Brolio – un castel pe bune, cu baron inclus. Viu. Nu se viziteaza interiorul, ca e la el in casa.
- Mistretul apare in aproape toate meniurile, se pare ca italienilor le place vinatoarea la greu. De-a lungul drumului, de departe cele mai des intilnite semne sint “vinatoarea interzisa”.
– Toscana are si iesire la mare, dar am ales sa mergem un pic mai spre nord, in Liguria, la Cinque Terre. Am ajuns doar in Porto Venere, pt ca marea era agitata, dar tot cam aia e: un satuc de pescari mediteranean cu un zid de case-fortarete viu colorate si, surprinzator, cu o vizita prezidentiala in desfasurare – ai lor nu au ochi albastri, dar tot fiorosi sint. Presedintele Italiei nu este Berlusconi si, judecind dupa multitudinea de persoane care-l aplaudau si scoteau steaguri pe geam, este mai iubit decit el. Desi probabil ca are un rol mai mult decorativ.
Domnul Byron ala original a pierdut timpul si-a inotat prin zona ceva vreme, drept pentru care o grota prabusita si o suma de restaurante/hoteluri/chestii ii poarta numele, in lipsa de o personalitate si mai si.
– Litoralul nordic al Toscanei e un fel de megalopolis Mamaia-Neptun culminind cu Viareggio, statiune de fite de un kitsch ingrozitor. Nici nu m-am oprit la ce-am vazut. Cum o fi in Vegas ? Nu vreau sa aflu. Cred ca e inimaginabil.
- As fi putut sa stau o zi intreaga urmarind surferii la Forte dei Marmi, de pe digul care inainteaza mult in larg. N-aveau valuri foarte mari, dar suficient cit sa-mi dau seama cit de greu e sa surfezi, cit de rapizi sint. Abia astept sa vad surf adevarat pe valuri monstruoase. In NZ nu se baga nimeni in apa.
– inghetata e divina. Pretutindeni.
- iar mi s-a facut foame. In restaurantele bune pastele sint facute in casa si au o alta consistenta, mai elastice cumva si alt gust. Teribil de bune. Toate deserturile pe care le-am incercat au fost excelente, cu precadere panacotta care n-are legatura cu ce am mai incercat prin Ro sau biscuiti cu migdale (cantuccini) pe care ii moi intr-un vin licoros dulce (vin santo), o combinatie delicioasa. De tiramisu nici nu mai vorbesc.
Si, ca sa inchei, niste smochine proaspete monstruoase umplute cu ceva (ospatarita n-a vrut sa-mi spuna, cica e secretul casei) care banuiesc ca e un amestec de mascarpone cu vanilie si cu dracu stie ce plus rucola si niste sosuri, absolut delicios. Un gust total diferit de orice am incercat pina acum. Asta era un fel de mincare, nu un desert. Daca ajungeti acolo, incercati – e de gasit in San Gimignano la Cum Quibus, e exceptional.
Gata, ma duc sa maninc. Am pus 2 kile pe mine in Italia. Aproape 10% din greutatea mea !

Restul pozelor (mult prea multe) aici (primele 5 albume)

Dan si cu mine cintam pe ambele discuri, dar mai ales pe ala live
Apare si Nicu Alifantis racit pe o piesa foarte simpatica.
Mai multe detalii pe siteul oficial.

Voi ce parere aveti ?

before


after

Iar asta e unul din clipurile roflmao (dansul de la 1.50 e the shit):

Incercati sa ascultati ceva, problema e ca muzica lui e atit de fundamental variata incit trebuie sa asculti cite ceva cam de pe tot ce-a scos ca sa-ti faci o idee. Si, numai bine, tocmai a scos ieri doua albume superbe: Deconstruction si Ghost.
Devin are deja un cult-following, oricum, si, ca si Zappa, probabil ca e cam inaintea timpului sau.
Dar asta nu inseamna ca-mi place tot ce a facut.

Apropo de clovni, Weird Al Yankovic scoate albumul Alpocalypse, cu urmatoarea coperta bestiala:

Porto Venere si Forte dei Marmi, pt curiosi.

Nu v-a placut Ceausescu, poate va plac desenele.

Rango e tot ceea ce mi-am dorit de la Toy Story 3 si n-am pupat. Vizual excelent si original, scenariu nesoporific si muzica buna, si, daca se poate, in mai mare masura pt adulti. Si fara cintecele si dansuri in final. Depp e deseori de nerecunoscut (de fapt el E cameleonul), toate pastisele si cliseele posibile cu wild west in ele apar (nu si Eastwood cel real din pacate, decit ca personaj), exista pina si o autoreferinta – Fear & Loathing in Las Vegas, va las s-o descoperiti, Depp meets Depp vs. parbriz.
Grafic e o minunatie, de la generic pina la final, toti sint un pic strimbi, un pic defecti, sint convins ca nu multi copii au fost foarte incintati de grotescul lor, incepind cu personajul principal. Dar ce cadre !
Muzica lui Hans Zimmer, mare om, Los Lobos mortali in rol de pseudocor tragic grecesc/mariachi, perpetuu anuntind moartea iminenta a eroului, Star Wars cu lilieci si cu Wagner country etc etc. Foarte simpatic.

True Grit, in cu totul alt registru, fratii Coen, Jeff Bridges, un remake (unul din putinele remakeuri superioare originalului, cica, nu stiu, nu l-am vazut pe cel cu John Wayne). Nu ma innebunesc dupa Matt Damon, iar fetita e foarte buna. Dar Bridges e excelent pe post de antierou betiv si chior. Fara indieni rai, fara batai de bar si fara prea multe menajamente. Old school, asa.

Un film artistic de montaj de Andrei Ujica. Il stiti, a scris, alaturi de Serban Foarta, versurile unei piese de pe Perfect
L-am vazut abia acum, destul de tirziu.
Cred ca e un film care trebuie vazut, mai ales de catre cei care sint prea tineri sa fi prins vremurile alea, dar si de catre noi, cei care se pare ca uitam iresponsabil de repede (cel putin asta ne spun sondajele de genul asta)
Documentarul e de fapt un colaj nu prea cronologic de filmari cu si despre Tovarasu’ si Chimista, spunind o poveste prin alegerea si montajul lor. Poate cam lung – are cam 3 ore – dar cu siguranta nu plicticos. Probabil toate evenimentele importante apar, oricum, multe sint absolut memorabile, chiar daca le-ai vazut deja: vizita la Kim Il Sung, discursul lui Constantin Pirvulescu la Congresul al XII-lea al PCR, Regina Elisabeta, Nixon etc.
Multe filmari nu le vazusem inainte. Probabil nici nu au fost difuzate vreodata, fiind de amator, o parte din ele fara sonor. Ce i-as reprosa este lipsa unor explicatii, fie ele chiar si scrise pe deasupra. Citi stiu cine e nenea X si de ce scena aia e hazlie ? Cine il recunoste pe Iliescu ? (in final e o lista lunga cu “actorii”, in propriile roluri Dar asta e o AUTObiografie, si Ceausescu isi aminteste doar ce vrea el, totul e bine si zimbitor, iar el e adulat neconditionat de popor, academicieni si scriitori deopotriva, dupa cum se poate vedea.

Cred ca Autobiografia e facuta pentru generatia noastra, dar nu pot sa nu ma intreb in ce masura tinerii (sau strainii?) vor intelege tragicomicul situatiei. Vedem vizitele de lucru in alimentare care gem de cirnati si costita – imi amintesc perfect muntii de conserve de peste oceanic si de nimic altceva din oraselul meu provincial, plus portia de banane verzi anuala lasata la copt pe dulap. Basca crevetii vietnamezi pisati, plus coada la lapte la 5 dimineata, la butelii – pazind cu o zi inainte pietroiul care intruchipeaza butelia care nu venise inca, uleiul pe cartela, piinea pe cartela). Vedem fabrica de piine, vedem ctitorii marete, vedem manifestatii cu cartoane-pixeli pe stadioane. Si nu pot sa nu ma gindesc ca e un film pe care nu-l pot aprecia cu adevarat decit cei care l-au trait deja (si, as adauga, cei care l-au vazut suficient de putin cit sa mai suporte 3 ore din el).

O fereastra in timp catre o alta Romanie, fara reclame, cu putine cabluri si bulevarde bucurestene aproape postapocaliptice si cu exact acelasi popor.
Halucinanta e sincronizarea aproape telepatica a 5000 aplaudaci in Sala Palatului sustinindu-l pe Ceausescu atacat de Pirvulescu (si asezindu-se brusc jos si intepenind in acelasi complet sincron – m-a dus un pic cu mintea la borgi. Hive mind). Halucinante sint pregatirile nord-coreenilor, cu cintec popular romanesc inclus. Din pacate pt Ceausescu, n-a reusit sa-i bata pe coreeni la fast, oricit s-a straduit. La fel de halucinant e pupincurismul generalizat si, foarte probabil, sincer.
Ma intreb cit stia Ceausescu de fapt din ce se intimpla, atit timp cit vizitele ii erau atit de atent orchestrate, navigind intr-o perpetua bula roz, intr-un sistem autosuficient. Filmul il umanizeaza cumva, oricum, demonizarea tot are loc de 20 de ani incoace, si imaginea de cizmar idiot agramat are un pic de iz de propaganda noilor comunisti care i-au urmat. Si ii tot urmeaza.

Intrebarea pe care nu vreau sa mi-o pun este insa “meritam mai mult ?”

Cred ca trebuie sa ne asumam trecutul si sa incercam sa-l si cunoastem. Sigur, Autobiografia poate fi oricit de tendentioasa o vrea regizorul, si nu poate tine loc de istorie.
Dar macar asa risti sa mai afli cite ceva.

PS: Battle LA – nu cred ca am vazut un ceva mai prost in ultimul an. De-a dreptul vomitiv. So bad, it’s not even good.